Primarul ar avea nevoie de consultanți, specialiști în diferite domenii de activitate, care să ia pulsul societății, să știe problemele oamenilor și să le aducă la cunoștința instituției primăriei, crede doctorul Valeriu Isbășescu. E nevoie și de o mai bună colaborare între administrația locală și cetățeni, arată medicul, iar primarul ar trebui să fie un bun organizator, să știe să se înconjoare de oameni de calitate și să rămână rezonabil și modest.
„Nu o să candidez niciodată pentru o asemenea funcție, însă voi merge, împins de conștiinciozitate, tot timpul la vot. Dacă ar fi să fac un exercițiu de imaginație, ca primar aș face întâlniri periodice cu șefii de secție, pentru a vedea care sunt problemele ce țin de competența administrației locale și care ar putea fi rezolvarea lor”, a spus acesta.
Nu este adeptul susținerii unui partid, dar nici nu este cel care votează candidatul pentru că este independent. În viziunea doctorului Valeriu Isbășescu, omul este cel care contează: „Nu mă uit dacă are un partid în spate sau dacă merge pe cont propriu”.
Medicul chirurg profesează de aproximativ 15 ani la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, s-a născut în Sibiu și este absolvent al Facultății de Medicină din Cluj-Napoca. A studiat și a lucrat și în Franța, la un spital din Strasbourg, unde și-a făcut rezidențiatul. A ales, totuși, să se întoarcă în România pentru că este convins că „omul sfințește locul” și consideră că poate să își facă bine meseria și aici, alături de familie și copii.
„Domnule doctor, VĂ MULȚUMESC Foarte FRUMOS!”
Dacă ar putea s-o ia de la început, ar alege tot medicina, spune chirurgul. Nu regretă că s-a întors în țară și își iubește meseria cu tot sufletul, pentru că i se potrivește cel mai bine și îi aduce satisfacții pe care nimeni nu i le poate lua.
Iar despre acestea am aflat după ce a deschis ușa dulapului din camera de gardă și am văzut un bilețel lipit pe interior, care, se observa că era scris de un copil: „Domnul doctor, VĂ MULȚUMESC Foarte FRUMOS deoarece m-ați ajutat foarte bine aici în Spital. Vă mulțumesc foarte Mult”. Era vorba despre un băiețel care a suferit un accident. Acesta a avut nevoie de o intervenție chirurgicală complicată, care a lăsat urme adânci în sufletului doctorului Isbășescu.
„Era un copil de șapte ani, un băiețel slab, instituționalizat, care s-a lovit cu leagănul în abdomen, fapt ce i-a produs multiple rupturi hepatice. Am realizat că va muri prin hemoragie, iar pentru a-l salva este nevoie de gesturi riscante care, la fel, ar putea fi fatale prin ele însele. În timpul operației care a durat circa patru ore, permanent aveam în gând nedreptatea din partea sorții, că un copil de 7 ani să-și piardă viața pentru un banal accident cu leagănul. Așa ceva nu se poate! Efectiv mi-au dat lacrimile. În cele din urmă, după mai multe momente de deznădejde, hemoragia a putut fi oprită. După ce s-a făcut bine mi-a trimis mai multe bilețele de mulțumire. Pe acesta l-am păstrat”, a explicat dr. Isbășescu.